Bibanul (Dicentrarchus labrax) este întâlnit frecvent în Marea
Mediterană, Marea Neagră și în partea de nord-est a Oceanului
Atlantic, din Norvegia până în Senegal. Acesta trăiește în apele
de coastă, la o adâncime de 100 m (în mod normal iarna), precum
și în apele salmastre din zonele de estuar și din lagunele
de coastă (vara). Ocazional, poate fi găsit și în râuri. Puietul este
gregar, mai ales în timpul migrațiilor sezoniere, și formează bancuri.
Adulții sunt mai puțin gregari. Bibanul este un prădător
vorace, hrănindu-se cu crustacee, moluște și pește. În Marea
Mediterană, masculii ating maturitatea sexuală la vârsta de trei
ani și femelele la patru ani, iar în Oceanul Atlantic la patru și,
respectiv, șapte ani.
Creștere
Bibanul, ca și dorada regală, este de multă vreme crescut prin
metode tradiționale extensive, în care peștii sunt lăsați să
pătrundă în lagune. Accesul este apoi îngrădit, ei fiind închiși
înăuntru, principiu după care funcționează vallicoltura în Italia
și așa numitele esteros din sudul Spaniei. Bibanii astfel izolați
se hrănesc pe cale naturală până în momentul recoltării. Cu
toate acestea, în anii 1960, specialiștii mediteraneeni au început
să dezvolte metode de creștere intensivă pe baza unor tehnici
de eclozare complexe. La sfârșitul anilor 1970, aceste
tehnici atinseseră un grad ridicat de dezvoltate în majoritatea
țărilor mediteraneene.
Operarea unei unități de eclozare este o activitate destul de
tehnică și presupune existența unui personal foarte calificat.
Unitățile de eclozare sunt deseori independente și vând puiet
fermelor de îngrășare.
Reproducerea bibanului este controlată integral în cadrul
unității. Icrele fecundate sunt recoltate la suprafața bazinului
de cultură și mutate în bazine de incubație, unde eclozează.
Larvele sunt apoi transferate în bazinele de alevinaj. Din
momentul în care larvele și-au absorbit sacul vitelin, acestea
primesc o alimentație foarte specială, la început pe bază de
micro-alge și zooplancton, apoi, pe măsură ce acestea cresc,
pe bază de artemia (un crustaceu mic). Această hrană vie este
produsă întotdeauna în unitățile de eclozare. După una sau
două luni, larvele sunt transferate în unitățile de înțărcare,
unde sunt obișnuite treptat cu o alimentație artificială. Apoi
alevinii sunt transferați în unitatea de creștere a puietului,
unde sunt hrăniți cu granule. După două luni aceștia pot fi
mutați într-o fermă piscicolă.